Profa' de istorie: Drumul spre Marea Schismă

La începuturile creştinismului, s-au format câteva centre religioase puternice, mai ales în zona de Răsărit:la Ierusalim, la Alexandria sau Antiohia.Acolo se aflau creştini mai numeroşi decât în zona Occidentală, unde erau concentraţi mai mult la Roma.De alfel, în Imperiul Roman , creştinismul s-a impus mai întîi în mediul urban, apoi în rândul populaţiei conservatoare , din sate.Termenul "păgân" ilustrează această realitate, "pagus" fiind denumirea unui tip de localitate rurală.
În secolul al V-lea existau 5 patriarhii care îşi împărţeau autoritatea asupra creştinilor.Primatul era deţinut de Roma, secondată de Constantinopol.Patriarhul Alexandriei dispunea de numeroase bogăţii şi era foarte influent, astfel că se intitulase cu un secol înainte "Papă".
În secolul al VII-lea, arabii au cucerit Siria, Palestina şi Egiptul , astfel că patriarhiile orientale vor pierde din putere.Expansiunea arabă s-a răsfrânt şi asupra Romei şi Constantinopolului, cărora li s-a restrâns jurisdicţia.

Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim

Relaţiile dintre patriarhi erau iniţial de bună înţelegere: se pomeneau reciproc la slujbe, îşi trimiteau corespondenţă prin care se informau despre hotărârile Sinoadelor (întruniri cu caracter teologic ale reprezentanţilor Bisericii).
În Imperiul Bizantin, Biserica se afla sub autoritatea spirituală a patriarhului de la Constantinopol, însă cei mai mulţi împăraţi interveneau atât în organizarea Bisericii, cât şi prezidau conciliile teologice.Unii au stabilit din proprie iniţiativă anumite sărbători religioase, precum data Crăciunului sau Adormirea Maicii Domnului.
În secolul al V-lea, Papa îi scria împăratului Bizanţului:"Puterea inperială ţi-a fost dată nu numai să guvernezi lumea, ci mai ales ca să fii capul Bisericii".
În împrejurările legate de expansiunea arabilor în bazinul Mediteranei, între Roma şi Constantinopol au intervenit anumite neînţelegeri .Patriarhul roman a pierdut sub presiunea musulmanilor teritorii importante , precum Africa de Nord şi Spania, iar altele în detrimentul bizantinilor:Sicilia , Creta, partea occidentală a peninsulei Balcanice(Illryicum).Raportul de forţe din cadrul bisericii s-a modificat în favoarea patriarhului de Constantinopol, care si-a asumat titlul "ecumenic"(al întregii lumi creştine).
Sub protecţia lui Carol cel Mare, împăratul francez sau a lui Otto, figura centrală a Imperiului romano-german, autoritatea papală s-a fortificat.Papa de la Roma se considera succesorul apostolului Petru, al cărui mormânt se află la Roma.Papei îi revenea rolul de a binecuvânta viitorii împăraţi şi avea un rol major în ceremonialul fastuos de investitură, de aceea se considera o autoritate de prim rang în lumea creştină,atât religioasă, cât şi politică.
În Biserică , organizarea era strictă, se avansa pe scara ierahică în funcţie de pregătire, de vârstă şi de evlavie .Patriarhii erau aleşi din rândul episcopilor şi erau oameni cu aleasă pregătire.Unii proveneau din călugărilor, care s-au înmulţit cu rapiditate.Mănăstirile erau primele centre de cultură şi erau adesea foarte prospere. Între Orient şi Occident, anumite elemente ale vieţii religioase au fost diferit interpretate-în Bizanţ, preoţii erau căsătoriţi, s-a menţinut cultul icoanelor şi a prosperat cultul relicvelor.Limba de cult era latina în Occident, în timp ce greaca şi alte limbi foloseau la slubele din Orient.
În Imperiul Bizantin , unii patriarhi şi-au afirmat personalitatea şi au dobândit autonomia faţă de împărat, precum Mihail Kerularios , care a stat la baza Marii Schisme din anul 1054, care a împărţiti definitiv Biserica.Noile popoare formate în răsărit fuseseră botezate în ritul constantinopolitan: bulgarii, ruşii, sârbii.
În Occident, Papa Grigore al VII-lea îşi afirmă cu tenacitate superioritatea, prin al său "Dictatus Papae".