Spaţiul italic în Evul Mediu timpuriu

Regatul longobard se formează in Italia de nord ca urmare a invaziei in spaţiul creat prin eliminarea ostrogoţilor de către bizantini.Longobarzii au trecut

in campia Padului in 568 sub presiunea avarilor.Astazi, zona de nord încă mai aminteşte de prezenţa lor: se numeşte Lombardia.Cucerirea a fost relativ rapidă şi neaşteptat de dură :interdicţia căsătoriilor mixte şi eliminarea aristocraţiei ;romanii liberi n-au avut voie nici măcar să poarte arme pană in secolul al VIII-lea.Liutprand este cel mai cunoscut dintre regii longobarzi.În anul

730, atacurile asupra Ravennei şi presiunile asupra reşedinţei papale vor

duce in cele din urmă la istorica alianţă dintre pontifii romani şi regalitatea francă care va lichida statul longobard in 774.

Teoretic, papa era supusul impăratului de la Constantinopol, dar in contextul

frămintat al secolului al VIII-lea (criza iconoclastă, atacurile arabe) devenise

clar că de la Bizanţ nu putea primi nici un ajutor. De aceea, episcopul de

Roma s-a adresat celei mai mari puteri a Apusului din momentul respectiv,

care era regatul francilor, cirmuit de fapt de majordom. În urma inţelegerii

dintre cele două părţi, oastea trimisă de Pepin intervine in Italia, ii invinge pe

longobarzi şi cedează papei o parte din teritoriile cucerite, care vor constitui

de acum incolo baza teritorială a statului pontifical.

 Ulterior, relaţiile dintre Papalitate şi Regatul Franc s-au reluat  sub conducerea lui Carol cel Mare . 

In urma cuceririlor, regatul francilor devenise cel mai important din Occident, şi papa, dornic să-şi asigure protecţia suveranului franc, şi să

restaureaze autoritatea imperială in Occident, l-a proclamat pe Carol impărat

la 25 decembrie 800.

Mai târziu, Papa a apelat la protecţia împăraţilor germanici.

Otto şi-a demonstrat  puterea în Italia, unde, la 2 februarie 962, era incoronat împărat. Ca şi in vremea lui Carol, restaurarea imperială se baza pe expansiunea teritorială şi pe consolidarea puterii in interiorul unui stat germanic. Spre deosebire de predecesorii săi italieni care purtaseră in ultimii ani titlul de impărat, Otto adaugă ideii imperiale păstrate la Roma dimensiunea universală, conţinută in misiunea de apărător al Bisericii. 

Aceasta a fost reluată de fiul şi succesorul său, Otto al III-lea colaborează strins cu scaunul pontifical, pe care in 999 il atribuie vechiului său profesor şi prieten, Gerbert. Acesta işi ia numele de Silvestru, care fusese purtat de papa contemporan cu Constantin cel Mare, ilustrind astfel intenţia perfectei

colaborări intre Imperiu şi Biserică, in mod tradiţional atribuită primului

impărat creştin.

Regatul Franc sub dinastia Merovingiană

Creştinarea regelui Clovis

Francii, conglomerat format de populaţiile  germanice din zona Rinului inferior, folosiţi de ultimii reprezentanţi ai autorităţii romane impotriva celorlaţi barbari in cursul veacului al V-lea.Prim rege la anul 500 Clovis, trece de la păginism direct la creştinism a creat premisele sintezei rapide dintre franci şi populaţia galo-romană, condiţie a solidităţii statului franc.

In doar două decenii din jurul oraşului Cambrai, intr-un puternic regat ce se intindea de la Rin pană la Pirinei. dupa  confruntarea finală cu vizigoţii pe care-i infrange la Vouille (507) şi ocupă părţile de la sud şi vest de Loara ale regatului vizigot.

Soţia lui Clovis împarte regatul celor patru fii, conform obiceiurilor francilor

Acordarea titlului de consul la Constantinopol Urmaşii lui Clovis au reuşit să continue expansiunea teritorială a statului franc, supunand teritoriile de la răsărit de Loara, regatul burgund, Provence, iar la est de Rin şi-au impus protectoratul asupra Thuringiei, Alamaniei şi Bavariei. Luptele pentru putere dintre nepoţii lui Clovis -  forma celor trei regate merovingiene:Austrasia (in est), Neustria (in vest) şi Burgundia (in sud-est)

Datorită unei succesiuni de regi slabi şi a epuizării păminturilor pe care le dăruiseră pentru a-şi asigura fidelitatea aristocraţiei, dinastia merovingiană a pierdut treptat puterea reală. Ultimii reprezentanţi ai ei,"regii trindavi" lăsaseră majordomilor conducerea regatului. Pipinizii aveau domenii importante in zona Belgiei actuale şi reprezentau marea aristocraţie francă din nord, ceea ce explică şi treptata consolidare a puterii lor. Carol Martel (719-741) consolidează poziţia familiei şi işi sporeşte prestigiul prin infringerea arabilor, ce efectuau raiduri in Occident, la Poitiers (732).

Pepin cel Scund (majordom intre 741-751) hotărăşte să transforme puterea efectivă pe care o deţinea intr-o regalitate de drept cu - sprijinul papei de la Roma, ameninţat de longobarzi.

In schimb, in 751 legatul papal il unge pe Pepin rege, consfinţind astfel inlăturarea ultimului merovingian.In 754, Papa in persoană il unge din nou ca rege pe Pepin, impreună cu soţia şi cu cei doi fii, ceea ce conferea o şi mai mare legitimitate noii dinastii.

Ştiinţa şi tehnica în slujba războiului

Până la Primul Război Mondial, o mulţime de invenţii au apărut: telegraful, motorul
cu combustie internă, aeroplanul şi submarinul purtător de torpile.

 Avionul a devenit  armă foarte eficientă, pentru recunoaştere, pentru vânătoare (urmărirea şi distrugerea altor avioane în zbor) şi pentru bombardament sau  transport de persoane şi materiale.Avioanele de recunoaştere observau de sus poziţiile inamicului sau făceau fotografii aeriene. Avioanele de bombardament puteau arunca din aer bombe de până la 1.000 de kilograme.
Pe parcursul războiului au fost construite 200.000 de avioane şi 250.000 motoare de avion.

În anul 1915, presa britanică a denumit „Năpasta Fokker” avioanele piloţilor germani care permiteau executarea focului prin pasul elicei. Aliaţii au fost practic „orbiţi” de aviaţia germană.

În 1914, Germania deţinea 48 de submarine, dintre care doar 29 erau operaţionale , însă era  depăşită numeric de Marea Britanie, care deţinea 77  submarine funcţionale. Blocada maritimă a Germaniei organizată de forţele Antantei a început să aibă un efect puternic asupra moralului şi productivităţii germane. Ca rezultat, în februarie 1917, liderii militari germani au reuşit să‑l convingă pe CancelaTheobald von Bethmann-Hollweg să declare războiul submarin total, cu scopul de stopa alimentarea forţelor britanice.Folosirea pe scară largă a submarinelor, în special de către Germania,
a determinat flota engleză să ia măsuri suplimentare : tunurile şi torpilele.Marea Britanie şi Germania  deţineu cele mai importante flote.Vasele mari au fost dotate cu aparate de radiocare facilitau descoperirea submarinelor inamice.

Pentru a întrerupe războiul de tranşee şi a înlocui cavaleria pe câmpul de luptă, pe Frontul de Vest au fost folosite primele "care de asalt" în anul 1916.Se pare că atât ruşii, cât şi germanii   pregăteau această invenţie de câţiva ani, însă englezii au materializat  proiectul unui car de luptă capabil să se opună redutabilelor mitraliere, pe care l-au numit "tank".Atât tancurile, cât şi mitralierele  erau greoaie şi au necesitat perfecţionări, dar s-au impus spre finalul războiului, de ambele părţi.Francezii au introdus carul de asalt Renault, devenit "generalul tanc" care i-a învins pe germani în 1918.

Folosit întâi pentru survolarea Mării Nordului şi zonei Baltice, Zeppelinul a ajuns din 1915 o armă de război importantă pentru germani:era destul de rapid şi avea multiple avantaje: putea transporta
mai multe mitraliere, avea un încărcător de muniţie foarte mare şi o rezistenţă şi mai mare. În 1915, două zeppeline au lansat 24 de kg de explozibil asupra unor oraşe din Anglia.

În Primul Război Mondial au loc primele bombardamente aeriene din istorie, cu efect psihologic devastator asupra populaţiei civile. În jur de 5% din totalul victimelor de război au fost civili, în timp ce în al Doilea Război Mondial procentul acestora va fi de 50%.
Automobilul  a devenit indispensabil: nu era legat de un itinerar precis, nodurile de cale ferată fiind tot mai frecvent vizate de aviaţie; capacitate mare de a evita un obstacol.De aceea  sute de mii de automobile au fost folosite în scopuri militare.

Toate aceste noi tehnologii necesitau o cantitate din ce în ce mai mare de combustibil:dacă în anul 1900 producţia mondială de petrol era de 20 milioane de tone, în anul 1913 s‑a ridicat
la 51 milioane de tone. Cel mai mare producător din lume era SUA cu 9 milioane de tone
în 1900 şi 23 de milioane în 1913. În anul 1912, după SUA, urmau în ordine Rusia şi România.
Remarcabil este faptul că în anul 1907, ţara noastră a produs 1.129.297 tone, iar în anul
1912 1.806.942 tone de petrol.
Războiul total  includea o mare varietate de aparate, tehnici şi metode prin care se urmărea anihilarea inamicilor şi scurtarea războiului.
Utilizarea armelor chimice nu era o premieră în istorie. Între gazele folosite pentru producerea de pierderi părţii adverse au fost identificate clorul, bromul, hipoazotitul, anhidrida sulfuroasă. Anglia a produs în anul 1915 circa 200.000 tone clor industrial, Franţa 60.000 tone, iar Germania 100.000 tone.Armele chimice au fost „vedeta” Primului Război Mondial, fiind folosite pe scară largă în o serie de bătălii, provocând o imensă panică şi 1.300.000 victime (100.000 combatanţi morţi pe câmpul de luptă şi sute de mii de oameni rămaşi pentru totdeauna cu afecţiuni respiratorii sau urme de arsuri). Protecţia împotriva substanţelor toxice de luptă a constituit o preocupare din ce în ce mai mare:pentru protecţia colectivă au fost amenajate adăposturi contra gazelor; englezii foloseau în interior ventilatoare de mână sau aparate speciale pulverizatoare de soluţii neutralizante; adăposturi închise cu pânze; porţiuni de tranşee acoperite.Pentru protecţia individuală s‑au confecţionat ochelari speciali şi măşti pentru protecţia căilor respiratorii

 În Primul Război Mondial s‑a folosit şi arma biologică. Au fost descoperite laboratoare clandestine în care erau cultivaţi agenţi biologici ca antraxul . Toate armatele combatante erau dotate cu cai, care au devenit ţinta predilectă a adversarilor.De asemenea, numeroase epidemii au făcut ravagii în rândul soldaţilor.

Armamentul folosit în război  a fost extrem de divers, de aceea echipamentul militar s-a modificat pentru a răspunde noilor provocări.

Primul Razboi Mondial (1914-1918) a schimbat vieţile tuturor, de la monarhi, la soldaţi ,până la copii.Toţi  oamenii s-au confruntat cu temeri, cu lipsuri materiale şi dureroase pierderi.

Statutul României până la Primul Război Mondial

Imediat după proclamarea independenţei de stat, la 9 mai 1877, România s-a adresat ţărilor europene, explicând că “poporul e ferm hotarât  să-şi apere cu armele drepturile sale “.În decursul operaţiunilor de la sudul Dunării, armata română a înregistrat aproximativ 10.000 de victime din rândul soldaţilor. 

Atitudinea celorlalte state  a variat, însăşi Rusia considera că  recunoaşterea internaţională a independenţei României  trebuia acceptată de “ansamblul puterilor europene”

La 19 februarie /3 martie 1878, tratatul de pace ruso-turc încheiat la San Stefano  recunoştea independenţa României , însă ignora  contribuţia decisivă a acesteia la câştigarea războiului.Reprezentanţii diplomatici români au cerut să fie admişi la lucrările celui de-al doilea Congres de pace, la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), unde au obţinut   independenţa ,  conditionată  de acordarea cetăţeniei tuturor supuşilor, fără deosebire de religie. Cererea României de a participa la tratative a fost respinsă , însă I.C. Brătianu si M.Kogălniceanu au fost acceptaţi să  prezinte revendicările ţării.România a obţinut Delta Dunării , Insula Şerpilor şi Dobrogea , în schimbul cedării sudului Basarabiei(judeţele Cahul , Ismail şi Bolgrad ) către Rusia.

 Din anul 1880, autorităţile române au emis Legea de organizare a Dobrogei, în conformitate  cu potenţialul economic şi strategic al acestei provincii, locuită de  aproximativ  20.000 de români şi de numeroşi turci şi tătari, de religie mahomedană.

Noul statut  internaţional al României a întărit prestigiul ţării şi al conducătorului, care judeca astfel însemnătatea momentului din mai 1881 “România a crezut că este necesar şi conform cu întinderea, cu însemnătatea şi cu puterea dobândită şi manifestată prin acte neîndoielnice...de a se proclama regat. 

Nu doar pentru mine personal, ci pentru mărirea ţării mele primesc titlul..”

După participarea la Al Doilea Război Balcanic (1913 ), România a găzduit tratativele de pace de la Bucureşti, obţinând zona de sud a Dobrogei, Cadrilaterul (viitoarele judeţe Durostor şi Caliacra). Ostilitatea diplomatică a Bulgariei şi a Austro-Ungariei a împins-o spre ca în Primul Război Mondial să intre de partea Rusiei, Franţei şi Marii Britanii.