Spaţiul italic în Evul Mediu timpuriu

Regatul longobard se formează in Italia de nord ca urmare a invaziei in spaţiul creat prin eliminarea ostrogoţilor de către bizantini.Longobarzii au trecut

in campia Padului in 568 sub presiunea avarilor.Astazi, zona de nord încă mai aminteşte de prezenţa lor: se numeşte Lombardia.Cucerirea a fost relativ rapidă şi neaşteptat de dură :interdicţia căsătoriilor mixte şi eliminarea aristocraţiei ;romanii liberi n-au avut voie nici măcar să poarte arme pană in secolul al VIII-lea.Liutprand este cel mai cunoscut dintre regii longobarzi.În anul

730, atacurile asupra Ravennei şi presiunile asupra reşedinţei papale vor

duce in cele din urmă la istorica alianţă dintre pontifii romani şi regalitatea francă care va lichida statul longobard in 774.

Teoretic, papa era supusul impăratului de la Constantinopol, dar in contextul

frămintat al secolului al VIII-lea (criza iconoclastă, atacurile arabe) devenise

clar că de la Bizanţ nu putea primi nici un ajutor. De aceea, episcopul de

Roma s-a adresat celei mai mari puteri a Apusului din momentul respectiv,

care era regatul francilor, cirmuit de fapt de majordom. În urma inţelegerii

dintre cele două părţi, oastea trimisă de Pepin intervine in Italia, ii invinge pe

longobarzi şi cedează papei o parte din teritoriile cucerite, care vor constitui

de acum incolo baza teritorială a statului pontifical.

 Ulterior, relaţiile dintre Papalitate şi Regatul Franc s-au reluat  sub conducerea lui Carol cel Mare . 

In urma cuceririlor, regatul francilor devenise cel mai important din Occident, şi papa, dornic să-şi asigure protecţia suveranului franc, şi să

restaureaze autoritatea imperială in Occident, l-a proclamat pe Carol impărat

la 25 decembrie 800.

Mai târziu, Papa a apelat la protecţia împăraţilor germanici.

Otto şi-a demonstrat  puterea în Italia, unde, la 2 februarie 962, era incoronat împărat. Ca şi in vremea lui Carol, restaurarea imperială se baza pe expansiunea teritorială şi pe consolidarea puterii in interiorul unui stat germanic. Spre deosebire de predecesorii săi italieni care purtaseră in ultimii ani titlul de impărat, Otto adaugă ideii imperiale păstrate la Roma dimensiunea universală, conţinută in misiunea de apărător al Bisericii. 

Aceasta a fost reluată de fiul şi succesorul său, Otto al III-lea colaborează strins cu scaunul pontifical, pe care in 999 il atribuie vechiului său profesor şi prieten, Gerbert. Acesta işi ia numele de Silvestru, care fusese purtat de papa contemporan cu Constantin cel Mare, ilustrind astfel intenţia perfectei

colaborări intre Imperiu şi Biserică, in mod tradiţional atribuită primului

impărat creştin.